Nicolae Simatoc

Nicolae Simatoc

Nicolae Simatoc s-a născut în 1920, în satul Grimăncăuți, localitate basarabeană aflată pe atunci în România (în fostul judeţ Hotin, trecuseră doi ani de la Unirea Basarabiei cu Țara) și acum în R. Moldova. Etnic român, se numea Nicolae Șmatoc. Colea, cum îl vor striga toți, pe ulițele satului natal.

Fără a fi apucat să joace fotbal, legitimat la vreun club, în Basarabia, la doar 14 ani, în 1934, pleacă împreună cu mama, la Timișoara, tocmai în capătul celălalt al României Mari. Aici își schimbă numele în Simatoc și, chiar în acel an, se apucă de fotbal, fiind legitimat la juniorii Ripensiei, mega-echipa pe care a dat-o Timişoara fotbalului interbelic.

În 1938, la 18 ani, semnează contractul de profesionist cu Ripensia, dar debutează într-un meci oficial în 1939. Marea Ripensie era însă spre apus.

În 1940, la 20 ani, debutează în națională, într-o victorie ”tricoloră”, 2-1 cu Iugoslavia la Belgrad. În 1941, chemat pentru stagiul militar, se transferă la Carmen Bucureşti. O echipă ce nu spunea, încă, nimic.

Un an mai târziu, pleacă la NAC (CAO), celebrul club orădean, aflat în campionatul Ungariei (consecință a Dictatului de la Viena). Își schimbă din nou numele – de data aceasta, în contextul agresivei maghiarizări impuse în Ungaria nemaghiarilor -, în Szegedi Miklós (Szegedi – numele de familie). Devine campion al Ungariei în 1944. Și e vorba de un campionat extrem de puternic pe atunci, și de o ediție oficială, nu una ”de război”. Alături de el, la NAC jucau legendarii Bodola și Petschowski.

În același an, se transferă la Vasas Budapesta. Își cunoaște viitoarea soție, o unguroaică din Budapesta.

După sfârșitul războiului, în 1945, Simatoc revine la acest nume, dar și în capitala României, la Carmen (pentru care mai jucase pentru scurt timp și în 1943, în perioada NAC). Echipa industriaşului Mociorniţa devenea o mare forță a fotbalului românesc, urmând a se lupta pentru supremație cu arădenii de la ITA (UTA de azi). În perioada Carmen își ascunde originea basarabeană, din motive binecunoscute, legate de ocuparea țării de către bolșevici.

În 1947, întrezărind teroarea ce va pune stăpânire pe țară timp de aproape două decenii, alege să ”fugă” în Occident. Lăsa în urmă, pentru totdeauna, România și naționala ei, pentru care, între 1940-1946, strânsese 8 selecții. Devenea, oficial, un apatrid, statut pe care îl va avea până la stabilirea definitivă în Australia. Își schimbă anul nașterii în 1923, pentru a fi avantajat în cariera de fotbalist.

Joacă la Internazionale Milano, cu care ocupă locul 2 în Serie A (1949), apoi la Brescia, în Serie B. În 1950 joacă la Hungaria FbC Roma, o echipă demonstrativă alcătuită din jucători, în principal unguri, refugiați din țările proaspăt bolșevizate ale Europei Centrale și estice. Tot atunci revine la numele de Szegedi.

Cu înălțime de baschetbalist (1,92 m), a jucat half (mijlocaș) dreapta atât în 2-3-5, sistem pe care l-a prins în prima parte a carierei sale, cât și în 3-2-5 (celebrul WM). În pofida înălțimii, era deosebit de tehnic.

În același an se transferă la Barcelona. Avea 30 ani. În chiar prima etapă a acelui campionat, apare pe afișul care anunța meciul cu Real Sociedad. Joacă într-un celebru Barça – Real Madrid 7-2 (!!), la 24 septembrie 1950. Este folosit în nu mai puțin de 28 dintre cele 30 etape ale campionatului, iar echipa cucerește Copa del Generalisimo (cupa națională).

În 1952, Barcelona cucerește toate cele cinci trofee ale sezonului: campionatul, Cupa Spaniei, Copa Eva Duarte de Peron (competiția care a precedat Supercupa Spaniei), Copa Martini & Rossi (trofeu internațional amical), plus Cupa Latină (cea mai importantă competiţie europeană din acea perioadă)!!

În 1952 pleacă la Oviedo, tot în Primera Division. Se retrage un an mai târziu. Avea 33 ani.

Se stabilește la Oviedo și, după câțiva ani, devine antrenor. Conduce echipe spaniole modeste (cea mai cunoscută fiind Lerida, din eșalonul secund), dar este și director tehnic la Español, rivala Barcelonei, în 1961.

În 1963, în condițiile unei ”destinderi” la nivel ideologic, România își amintește de el. I se propune să devină antrenorul naționalei ”tricolore”! Refuză.

Încă nu avea nici o cetățenie. În Spania nu i se acorda, așa că a ales să emigreze din nou. În 1963 se stabilește tocmai la celălalt capăt al lumii, în Australia, în Sydney. Acolo antrenează o echipă a comunității maghiare, St. George Budapest, și una a comunității poloneze, Polonia. Își schimbă din nou numele, devenind Nicholas Sims. Se stinge din viață în 1979, la 59 ani.

În 2013, Octavian Țîcu și Boris Boguș, din Republica Moldova, au scris o excepțională carte, ”Nicolae Simatoc (1920-1979) — Legenda unui fotbalist basarabean, de la ‹Ripensia› la FC Barcelona”, lansată, în același an, și la Timișoara, în organizarea clubului Ripensia.

Legende
0000-00-00
Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului