Grațian Sepi, ˝Tancul din Balcani˝

Grațian Sepi, ˝Tancul din Balcani˝

Carieră sportivă

1924-1925; 1928-1929: Banatul Timișoara

1925-1928: Politehnica Timișoara

1929-1930: România Cluj

1930-1934: Universitatea Cluj

1934-1937: Venus București

1937-1939: Ripensia Timișoara – 16 apariții, 7 goluri

1939 – 1942 UM Cugir

Echipa națională: 1928-1937; 23 de selecții, 14 goluri

Antrenorat

UM Cugir, CFR Timișoara

Grațian Sepi, cunoscut și ca Sepi II, s-a născut la data de 30 decembrie 1910, în comuna bănățeană Valcani, tatăl acestuia fiind învățător în zona rurală. I se spunea Sepi II pentru că ambii săi frați s-au afirmat la rândul lor ca fotbaliști, Silviu (Sepi I), evoluând pentru Poli Timișoara și UD Reșița (campion național în 1931) și Valeriu (Sepi III).

Primele contacte cu fotbalul le-a avut încă de la o vârstă fragedă, iar la 13 ani evolua deja în echipa de pitici a Timișoarei, fiind legitimat, ulterior, la clubul Banatul.  După doi ani la Banatul, trece la Politehnica Timișoara, unde, imediat, debutează în echipa de seniori. În 1928, după  două sezoane la Poli, revine un an la Banatul. În 1929 se mută la Cluj pentru a urma studiile superioare, evoluând un an pentru România Cluj, ca apoi să treacă, timp de 3 ani, la Universitatea, club la care și-a atins vârful carierei. Între 1934 și 1937 joacă la Venus București, cucerind titlul național în ultimul sezon, iar în 1937 se întoarce la Timișoara, unde evoluează două sezoane în tricoul galben-roșu, contribuind la ultimul titlu cucerit de ˝Ripi˝, în 1938. ˝Gați˝, cum era poreclit timișoreanul care evoloua pe postul de centru atacant, și-a încheiat cariera de fotbalist la Metalosport Cugir, echipă la care a început și ca antrenor, continuând, ulterior, la CFR Timișoara.

O parte importantă a carierei lui Sepi II este reprezentată de prezențele sale strălucitoare în tricoul echipei naționale, unde a debutat la vârsta de 17 ani, ca la 20 să poarte deja banderola de căpitan. La finele unui 2-2 împotriva naționalei Elveției, la Berna, selecționerul Octav Luchide îi semnează următorul autograf: ˝Căpitan al echipei naționale la 20 de ani nu poate fi decât un mare jucător˝. Tot după partida din Elveția, Sepi este abordat de președintele clubului Young Boys Berna, care îi propune transferul, oferindu-i un salariu uriaș față de veniturile din România. Tânărul bănățean refuză însă, invocând motivul terminării studiilor universitare de la Cluj.

Într-o altă partidă disputată sub tricolor, marca 4 goluri împotriva Ungariei, iar în 1931 reușea o evoluție de excepție în victoria obținută de ai noștri la Varșovia, împotriva Poloniei. România se impunea cu 3-2, iar Sepi II perfora de două ori poarta gazdelor. ˝Gați˝, după a doua reușită, a ridicat în picioare 15 mii de oameni, aceștia aplaudându-l la scenă deschisă. ˝Astăzi, Gați este tot atât de popular la Varșovia ca și la Cluj. Cele câteva sute de flori primite la hotelul unde găzduia teamul românesc , dovedesc, cu prisosință, exuberanța slavă a fecioarelor poloneze, care-și vor alinta de acum visele cu chipul frumosului căpitan al naționalei românești˝, se arăta într-un articol publicat de Gazeta Sporturilor în luna august a anului 1931.

Sepi II era recunoscut la nivel internațional, fiind unul dintre cei mai valoroși atacanți europeni din perioada interbelică. Străinii i-au atribuit mai multe porecle, precum ˝Tancul din Balcani˝ și ˝Sindelarul brunet al României˝. Centrul înaintaș a evoluat și la Campionatul Mondial din 1934, din Italia, unde ˝a strălucit prin modestie și fair-play˝.

Se spune că era un dribleur rafinat, dând impresia că nu depune niciun efort pentru a-și depăși adversarii. ˝Părea că lucrul cel mai simplu din lume este, pentru el, să treacă mingea printre cinci adversari, să se strecoare subtil până în fața porții și de acolo să lovească balonul din plin și necruțător˝, menționează Cristofor Cristi Alexiu.

De-a lungul carierei, Grațian Sepi a dat dovadă de un fair-play ieșit din comun, nefiind niciodată eliminat sau măcar avertizat de vreun arbitru, deși nu a fost deloc ferit de duritățile adversarilor. Era convins de faptul că fotbalul este mai mult știință decât artă, exercițiile și antrenamentele fiind mereu duse la extrem de atacantul român. În perioada vacanțelor se antrena singur, iar, printre alte exerciții, își fixa un copac pe care îl țintea de sute de ori cu șuturi de la distanță.

A fost extrem de iubit peste tot pe unde a evoluat. În 1950, sub Dealul Feleacului,  la o partida inter-orașe dintre Cluj și Timișoara, Sepi, în calitate de conducător al bănățenilor, era ovaționat de un stadion întreg ridicat în picioare la apariția acestuia pe teren.

Grațian Sepi s-a stins din viață la 6 martie 1977, la numai 66 de ani, în urma unei tumori cerebrale.

 

* Bibliografie: Cristofor Cristi Alexiu – ˝Ripensia – Nostalgii Fotbalistice¨; Gazeta Sporturilor