« Inapoi la Noutăți

Noutăți

LIVE TEXT. Ripensia Timișoara – Millenium 3-2

LIVE TEXT. Ripensia Timișoara – Millenium  3-2

După 0-0 la Lugoj, Ripensia va susține mâine, sâmbătă, un nou derby timișean, cu Millenium Giarmata. De la ora 15, pe Arena Ciarda Roșie, în etapa a 17-a a Ligii a III-a.Echipă din comuna lângă care se face racordul cu autostrada Nădlac – Făget, Millenium evoluează neîntrerupt din 2009 în divizia a treia!

În sezonul trecut a ocupat doar locul 13 (din 15) în aceeași serie a IV-a, la trei puncte de ultimul loc. Cea mai bună performanță a fost locul 4 în 2013, tot în seria a IV-a (erau atunci șase serii), într-un an în care a promovat Minerul Motru.În Cupa României 2013/14, în turul al 2-lea al fazei naționale, la 31 iulie 2013, a fost Ripensia – Giarmata 3-2 după prelungiri. În acel sezon,

”Ripi” se calificase prin câștigarea fazei județene Timiș (în calitate de echipă activând în ultimul eșalon competițional, Campionatul Municipal!) și va ajunge până în optimile de finală!În turul acestui campionat, cele două echipe au terminat 0-0. ”Ripi” e pe 5, cu 27 de puncte, iar Giarmata, pe 11, cu 10 puncte mai puțin.

Ripensia: Popa, Hecsko, Stoi, Toma – Semeniuc, Mânecan, Zaluschi, Nanu –  Mediop, Dumiter. Rezerve: Rădulescu, Briciu, Apro, Luca, Matiș, Filip, Ștreangă.

Millenium: Miklos, Soare, Todorov, Maghici, Ciobănică, Artimon, Codrea, Stoica, Olariu, Anagor, Nicoara. Rezerve:Pricop, Simionov, Trifu, Ghighilicea, Mandachi, Leuca.

 

Final de joc.

Minutul 91. Artimon vede al doilea galben și este eliminat.

Minutul 87. Ștreangă intră în locul lui Nanu.

Minutul 86. „Ripi”, din nou în avantaj. Matiș, din centrarea trimisă de Zaluschi din lovitură liberă.

Minutul 85. Millenium dă lovitura pe contraatac. Simionov egalează.

Minutul 83. Cartonaș galben pentru Codrea, după un fault asupra lui Nanu.

Minutul 79. Trifu intră în locul lui Maghici.

Minutul 73. „Galben” arătat și lui Simionov.

Minutul 72. Cartonaș galben văzut de Olariu.

Minutl 69. Matiș intră în locul lui Semeniuc.

Minutul 66. Briciu intră în locul lui Mânecan.

Datorită unor probleme legate de conexiunea la internet, transmisiunea live video va fi întreruptă în următoarele minute. 

Minutul 63. Soare reduce din diferența la capătul unui corner. 2-1.

Minutul 59. Dumiter, în fața hat-trick-ului, este blocat din 2 metri de Mikloș.

Minutul 53. Șansă bună pentru Mediop, care scapă singur, perpendicular spre poartă, este în ajuns din urmă de un fundaș advers și deposedat în momentul șutului.

Minutul 50. Cartonaș galben pentru Nicoara, după o intervenție dură la mijlocul terenului.

A început a doua repriză.

Pauză.

Minutul 42. Cartonaș galben văzut de Zaluschi, după un fault la mijlocul terenului.

Minutul 40. 2-0 pentru „Ripi”! Dumiter reușește dubla după o pasă excelentă venită de la Toma. 

Minutul 35. Cursă bună a lui Dumiter, care șutează puțin alături din interiorul careului.

Minutul 21. Ripensia continuă să conducă jocul și să-și creeze șanse la poarta adversă.

Partida poate fi urmărită și LIVE accesând link-ul de mai jos. Vă rugăm să fiți îngăduitori, este o transmisiune test a clubului nostru:

http://www.ustream.tv/channel/NQPVtfpCNwa

Minutul 13. GOOOL RIPI! Dumiter deschide scorul după fază creată de Nanu și Mediop.

A început partida.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *