« Inapoi la Noutăți

Noutăți

LIVE TEXT. Ripensia Timișoara – Performanța Ighiu 2-1

LIVE TEXT. Ripensia Timișoara – Performanța  Ighiu 2-1

„Ripi” revine în această după-amiază, după o îndelungată pauză de iarnă, pe Arena Ciarda Roșie, urmând a întâlni Performanța Ighiu în prima partidă pe care roș-galbenii o dispută pe teren propriu în 2017.

Ai noștri au început cu stângul returul campionatului, întorcându-se învinși de la Sebiș, unde liderul campionatul s-a impus cu 4-3, înregistrând a doua victorie în fața trupei lui Steop în acest sezon. Adversarul Ripensiei de astăzi, Performanța Ighiu, a remizat săptămâna trecută în confruntarea de pe teren propriu cu CSM Lugoj, scor 0-0.

În partida tur, disputată la Alba Iulia, ripensiștii au trecut la scor de formația din Ighiu, 4-1, la capătul celei mai bune prestații a echipei noastre din acest sezon.

Ripensia: Gakos – Vlădia, Hecsko, Apro, Toma – Popa, Mânecan, Stoi, Mediop – Dumiter, Golda. Rezerve: Rădulescu, Nanu, Briciu, Bobină, Zaluschi, Matiș, Semeniuc.

Performanța: Pop – Grozav, Potopea, Iclănzan, Oniche, Circov, Seiwerth, A. Mărgineanu, Miroiu, Turuș, Fetița. Rezerve: Zăvoi, Trifa, Cristea, Oară,Coltor, D. Mărginean, Tineiu.

 

Final de joc. Ripensia se alege, meritat, cu cele 3 puncte la finalul partidei de astăzi.

Minutul 90. Seiwerth, ocazie bună de a egala, însă șutul său de la 16 metri trece mult deasupra.

Minutul 89. GOOOL RIPI! Zaluschi, la capătul unui corner.

Minutul 88. Briciu în înlocuiește Mânecan.

Minutul 87. Oară intră în locul lui Grozav.

Minutul 76. Semeniuc intră în locul lui Dumiter.

Minutul 75. Șansă bună pentru Cristea, după o fază creată de Fetița.

Minutul 70. Cartonaș galben văzut de Vlădia.

Minutul 66. Zaluschi intră în locul lui Stoi.

Minutul 65. Cristea intră în locul lui Turuș.

Minutul 63. Coltor, după o minge aruncată de oaspeți și bâlbâită în careul nostru, restabilește egalitatea.

A început a doua repriză. Hecsko, înlocuit la pauză cu Nanu. La oaspeți, Coltor a intrat în locul lui Circov.

Pauză.

Minutul 36. Corner periculos pentru „Ripi”, finalizat cu o lovitură de cap a lui Golda. Balonul trece deasupra porții lui Pop.

Minutul 30. Partidă destul de anostă de la marcarea golului ripensist. Roș-galbenii au în continuare inițiativa în joc, par însă ușor vulnerabili la încercările de contraatac ale oaspeților.

Minutul 9. Mediop reușește o acțiune frumoasă pe partea stângă, îi așează o minge lui Popa în fața porții goale, iar căpitanul Ripensiei pune latul pentru 1-0.

Minutul 3. Seiwerth primește o minge bună în centrul careului, iar șutul acestuia este blocat în ultimul moment de Hecsko.

A început partida.

0 răspunsuri la “LIVE TEXT. Ripensia Timișoara – Performanța Ighiu 2-1”

  1. John-Lip. spune:

    Se pare că pregătirea din iarnă nu a fost cea potrivită,din moment ce jocul echipei cam scârție.E un semnal de alarmă care trebuie să determine Conducerea Tehnică la găsirea mijloacelor de corecție fizico-tactice în jocul echipei.Cred în continuare în PROMOVARE și într-o Mobilizare totală a celor care iubesc-RIPENSIA-Conducere Administrativă,Tehnică și a noastră,acum când nu e prea târziu și care să ducă în vară la Succesul așteptat.Hai RIPPY.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *