Senatul

Senatul

Senatul FC Ripensia este un organ onorific, de natură consultativă, si instanta finala in cazul litigiilor interne ale Clubului, alcătuit din primii 20 de Membri Asociati ai Clubului (evident, nu se iau in considerare cei decedati, exclusi sau care au parasit Clubul), care nu fac parte din structurile  de conducere si administrative  ale Clubului.

De exemplu, daca intre primii 20 de Membri Asociati (adica primii 20 inscrisi in Club, in ordine cronologica, conform Registrului Membrilor Asociati) figureaza 2 care sint membri in Consiliul Director, 2 in Comisia de Disciplina, unul este Managerul de Marketing, iar unul a parasit Clubul, atunci urmatorii 6 Membri Asociati (de la numarul 21, la numarul 26) vor face parte din Senat, evident cu conditia sa nu faca parte din structurile  de conducere si administrative  ale Clubului, sa nu fi decedat, sa nu fi fost exclus sau sa nu fi parasit Clubul.

 

Atribuţiile Senatului sint urmatoarele:

a)     de a consilia şi sfătui cu privire la toate subiectele aduse în atenţia acestuia de către Preşedinte şi Consiliul Director;

b)    de a da verdicte finale, in cazul litigiilor interne ale Clubului;

c)     de a propune Adunarii Generale membrii Comisiei de Cenzori si Avocatul Membrilor Asociati.

 

Senatul se va pronunta, de exemplu, in cazul contestatiilor care vizeaza:

  • procesul electoral (atunci cind raspunsul la reclamatiile depuse la Comisia Electorala si la Comitetul Electoral sint considerate inadecvate de catre petenti)
  • deciziile Comisiei de Disciplina.

 

Deciziile Senatului se vor lua prin simpla majoritate dintre cei prezenţi. In caz de egalitate, votul celui mai varstnic participant este decisiv. Votul este personal şi nedelegabil.

Decizile Senatului sint definitive.

 

Numirea unui Senator al FC Ripensia va fi reflectată într-o diplomă care va fi prezentată Senatorului