Statut

Statut

Statutul adoptat de catre membrii refondatori, este expresia identitatii clubului fondat in 1928 si a fost elaborat in spiritul acestei identitati, in urma unui proces indelungat care a presupus documentare, dezbatere si, in final, adoptare.

DESCARCĂ STATUT

Pornind de la constatarea ca cele doua modele constitutive ale cluburilor din Romania, din acest moment, si anume:

–       Cluburi care au unul sau citiva Finantatori (Mecena), care sustin financiar si decid discretionar cu privire la toate aspectele Clubului;

–       Cluburi sustinute financiar de catre autoritatile locale, cu o dependenta considerabila de factorul politic,

nu ofera fenomenului fotbalistic intern nici stabilitate, nici corectitudine si nici decenta, membrii refondatori au studiat modelele cluburilor europene de succes si au ales a treia cale:

 

–       Un Club traditional, cu Membri Asociati persoane fizice, care se auto-finanteaza si auto-guverneaza, in care democratia si transparenta sunt stari de fapt, iar spiritul antreprenorial reprezinta motorul dezvoltarii Clubului.

Iar Statutul a fost inspirat de cel al unui astfel de club, FC Barcelona.

In conformitate cu cele enuntate mai sus, principiile esentiale sunt urmatoarele:

  • Clubul apartine Membrilor Asociati si nicidecum unui grup restrins de indivizi, care sa-l utilizeze sau confiste in interes personal;
  • Clubul reprezinta spiritul si vointa comunitatii locale (deschis insa tuturor celor care adera la principiile si valorile sale declarate);
  • Clubul este condus si administrat in mod democratic si transparent, iar toate deciziile se iau in urma unor dezbateri , pe fondul exprimarii  pluralitatii de opinii;
  • cei care, vremelnic, se afla la conducere Clubului , pot fi oricand inlaturati daca aduc atingere intereselor Membrilor Asociati si Clubului, precum si valorilor prevazute in Statut.

Statutul Clubului este complex si exhaustiv, fiind, totusi, relativ usor de consultat si, in acelasi timp, logic si clar. Astfel, el acopera multitudinea de situatii care pot aparea in activitatea unei organizatii precum un club de fotbal autentic. Se poate afirma ca, in felul acesta, Clubul se conduce cu Statutul pe masa, orice actiune gasindu-si raspuns si acoperire deplina in Statut.

Membrii Asociati ai Clubului pot fi doar persoane fizice, indiferent de virsta. Membrii Asociati:

–          Au dreptul la un singur vot in Adunarea Generala si in cadrul Procesului Electoral (alegerilor pentru membrii Consiliului Director), indiferent de vechime in Club, functie in structurile Clubului, statut social etc.;

–          Pot face donatii financiare si materiale Clubului, dar puterea lor de decizie ramine egala cu a tuturor celorlalti Membri Asociati: UN SINGUT VOT;

–          Pot depune la Club reclamatii (de exemplu, vizind membrii Consiliului Director, aspecte din Procesul Electoral) si, daca raspunsul primit il considera neadecvat, contestatii, acestea din urma fiind judecate de Senat;

–          Pot initia oricind un Vot de Neincredere fata de unii membri ai Consiliului Director sau fata de Consililul Director in bloc;

–          Pot solicita oricind o Adunare Generala Extraordinara.

 

Obţinerea calităţii de Membru Asociat:

–          Se realizeaza prin depunerea unei Cereri-Adeziune, urmata de aprobarea ei de catre Consiliul Director

–          Se opereaza in Registrul Membrilor Asociati, in ordinea stricta a aprobarii, numarul de ordine astfel inregistrat devenind numarul oficial al Membrului Asociat, unic si netransmisibil

 

Functionarea Clubului respecta principiile democratiei participative, altfel zis, intre doua Procese Electorale (alegeri pentru Consiliul Director, care se tin, in mod normal din 4 in 4 ani), Membrii Asociati:

–          participa activ la viata Clubului, fiind consultati de catre Consiliul Director in luarea deciziilor majore, prin mecanisme interne (prin e.mail, prin site-ul oficial, in sectiuni dedicate dezbaterilor, etc.);

–          pot destitui Consiliul Director, prin acordarea unui Vot de Neincredere.

 

Adunarea Generala a Membrilor Asociati este organul suprem de conducere si are in subordine:

–          Comisia de Cenzori

–          Senatul

–          Avocatul Membrilor Asociati

–          Consiliul Director, care este organul de conducere dintre doua sesiuni ale Adunarii Generale si are in subordine:

  • structurile administrative / executive ale Clubului (Secretariat, Resurse Umane, Contabilitate, Investitii, Marketing, Echipa de Fotbal etc.)
  • Comisia Financiara
  • Comisia de Disciplina

 

Adunarea Generală poate fi:

–          Ordinară – care trebuie în mod obligatoriu să fie ţinută în fiecare an;

–          Extraordinară – atunci când Membrii Asociati sunt cei care solicită convocarea ei.

 

Comisia de Cenzori are rolul de a prezenta Adunarii Generale, cu informarea prealabila si a Consiliului Director, un raport anual despre chestiuni de competenta sa (financiar-contabile), asa cum sint ele precizate in legislatia in vigoare.

Desemnarea membrilor Comisiei de Cenzori se face de catre Adunarea Generala, plecind de la propunerile facute de Senat.

 

Senatul este un organ onorific, de natură consultativă, si instanta finala in cazul litigiilor interne ale Clubului, alcătuit din primii 20 de Membri Asociati ai Clubului, in ordinea inscrierii lor in Registrul Membrilor Asociati (evident, nu se iau in considerare cei decedati, exclusi sau care au parasit Clubul), care nu fac parte din structurile  de conducere si administrative  ale Clubului.

Atribuţiile Senatului sint urmatoarele:

a)     de a consilia şi sfătui cu privire la toate subiectele aduse în atenţia acestuia de către Preşedinte şi Consiliul Director;

b)    de a da verdicte finale, in cazul litigiilor interne ale Clubului;

c)     de a propune Adunarii Generale membrii Comisiei de Cenzori si Avocatul Membrilor Asociati;

d)    de a desemna 4 dintre cei 5 membri ai Comisiei de Disciplina.

 

Avocatul Membrilor este un organ alcătuit dintr-o singură persoană, care este independent de Consiliul Director şi a cărui datorie este:

–          De a apăra şi proteja drepturile Membrilor Asociati ai Clubului şi de a lua la cunoştinţă şi soluţiona orice reclamaţii care ii sunt adresate; el

–          De a acţiona ca intermediar, rezolvând prin consens orice conflicte care apar între Membrii Asociati ai Clubului şi Consiliul Director, de la care el poate aduna orice informaţii pe care le consideră oportune;

Funcţia de Avocat al Membrilor trebuie să fie acordată unui Membru Asociat al Clubului, de prestigiu recunoscut, şi desemnarea acestuia se va face prin propunerea Senatului FC Ripensia şi trebuie să fie ratificată de Adunarea Generală, prin majoritatea de trei cincimi din cei prezenţi.

 

Consiliul Director este organul de conducere al Clubului intre sesiunile Adunarii Generale, cu rolul de a îndeplini obiectivele FC Ripensia, deciziile Adunării Generale şi ceea ce este detaliat în acest Statut.

În general, de competenţa Consiliului Director sunt toate deciziile şi acţiunile legate de administrarea Clubului, care nu sunt conferite, de acest Statut, Adunării Generale.

Consiliul Director este alcătuit dintr-un minim de 10 membri şi un maxim de 21 si este ales o data la 4 ani, prin votul egal al tuturor Membrilor Asociati.

Preşedintele Consiliului Director  poate deţine funcţia pentru maxim două mandate. Ceilalţi membri ai Consiliului Director pot fi realeşi pe perioadă nedeterminată

Toate funcţiile Consiliului Director vor fi onorifice şi fără plată.

Deciziile vor fi luate prin votul majoritar al membrilor Consiliului Director prezenţi. În caz de egalitate, Preşedintele va avea votul decisiv.

Membrii Consiliului Director sau intregul Consiliu Director pot fi destituiti oricind, prin vointa majoritatii Membrilor Asociati, in urma unui Vot de Neincredere.

 

Pina la primul Proces Electoral (Alegeri), care va avea loc in semestrul II al anului 2014, Clubul va fi condus de un Consiliu Director Provizoriu. Rolul Consiliului Director Provizoriu este de a construi fundatia Clubului, structurile, procedurile si regulile sale de functionare, incit, incepind cu Alegerile din 2014, sa existe premisele unei dezvoltari mult mai rapide a Clubului.

.

Comisia Financiara are atribuţia de a asista Consiliul Director in probleme financiar-contabile. Funcţiile Comisiei Financiare sunt onorifice.

 

Comisia de Disciplina este un organ cu atribuţia de a exercita şi aplica, prin delegarea Consiliului Director, autoritatea disciplinară in Club.

Comisia de Disciplina este alcătuită din 5 membri. Toate funcţiile sunt onorifice.

Impotriva deciziilor Comisiei se pot depune contestatii catre Senat, iar decizia Senatului este definitiva.

 

 

DESCARCĂ STATUT