fShare
23
Pin It

Sâmbătă, 18 august, pe arena „Dan Păltinişanu”, în primul derbi al Timişoarei din acest sezon de liga a II-a, Ripi a fost gazdă pentru ACS Poli. Duelul a fost unul cu un ritm bun de joc, în ciuda faptului că temperatura la ora jocului (15.30) a fost una extrem de ridicată. Şi tot în ciuda căldurii, trebuie spus că meciul a avut parte de o asistenţă numeroasă, aproximativ 600 de spectatori. Au fost vândute 400 de bilete, dar copiii, femeile şi pensionarii au beneficiat de intrare liberă.

Iată însă cele două formaţii ce au stat faţă în faţă în partida ce a contat pentru etapa a 3-a...

Ripensia (antrenor Ciprian Urican): Dobre – A. Popa, Burdeţ, Apro, C. Toma (cpt.) – Anghelina, Stoi (’59, M. Toma) – Monea, Ungureanu (’90, Cluci), Dumiter – Bădăuţă (’53, Zaluschi).

ACS Poli (antrenor Ionel Ganea): Contra – Motreanu, Bocşan, Basic, Podină – Haruţ – Bîrnoi, Opoku (’70, Pădurariu), Popovici (’72, Golda), Velcotă (’70, Mrkela) – Drăghici (cpt.).

Roş-galbenii au avut un start mai bun de meci. În minutul 3, Monea a intrat în careu pe partea stângă, a fost blocat de Contra, dar mingea a sărit la Adrian Ungureanu, care a trimis-o în poartă, pentru 1-0. Rezultatul s-a păstrat până la finalul reprizei, asta şi pentru că Octavian Drăghici a ţintit transversala din careul mic, după o jumătate de oră de joc.

Debutul părţii secunde, una cu mult mai animată, a aparţinut oaspeţilor. Şi, după trei ocazii importante, Cosmin Bîrnoi a restebilit egalitatea, 1-1, cu o reluare din careul mic.

Golul încasat i-a trezit pe băieţii noştri, care au reapărut periculos în careul advers. Mai întâi Adrian Zaluschi, care a revenit pe gazon după accidentarea suferită în prima rundă, a trimis alături, dintr-o poziţie favorabilă.

2-1 s-a făcut însă în minutul 61, atunci când Ungureanu l-a găsit în careu, cu o pasă printre fundaşii polişti, pe Andrei Dumiter. Golgeterul din acest sezon al Ripensiei şi-a făcut datoria şi l-a învins pe Contra, semnând cel de-al treilea său gol în tot atâtea meciuri în această ediţie de campionat.

Au urmat apoi alte câteva mari ocazii ripensiste. Călin Toma a trimis direct din lovitură liberă pe spaţiul porţii, însă goalkeeper-ul Contra a respins în corner. Apoi, Dumiter a încercat o „foarfecă” din centrul careului, fără succes. Cea mai mare şansă i-a aparţinut lui Ungureanu. A fost de fapt o dublă ocazie. În minutul 73, „John” a nimerit stâlpul din dreapta cu un şut din careu, apoi mingea i-a revenit, însă a doua execuţie a fost salvată de către portarul oaspeţilor.

În minutul 76, contrar cursului jocului, după o centrare din banda stângă, Octavian Drăghici, aflat singur la marginea careului mic, a făcut 2-2 cu o lovitură de cap.

Alb-violeţii au reuşit să înscrie golul primei lor victorii în acest sezon în minutul patru al prelungirilor. După o minge trimisă de la mare distanţă în marginea careului ripensist, Denis Golda, fotbalist ce anul trecut a îmbrăcat tricoul roş-galben, a şutat sub transversală. După ce a înscris, Golda a ales să nu se bucure, declarând după joc că: „am decis să procedez în acest mod pentru că la Ripensia m-am simţit foarte bine, tot acolo fiind şi locul unde am crescut mult în joc”.

S-a încheiat 2-3, dar Andrei Dumiter a irosit în ultimele secunde de joc şansa unui 3-3, rezultat ce ar fi fost mai apropiat de cele petrecute pe gazon. Mingea trimisă cu capul din marginea careului mic, din partea stângă, a trecut însă peste transversală.

Ciprian Urican: „Sunt foarte supărat pe rezultat, nu şi pe băieţi”

După meci, antrenorul Ciprian Urican a fost, cum de altfel au fost şi numeroşii fani ai Ripensiei, mâhnit din pricina eşecului suferit de elevii săi: „Îi felicit pe adversari pentru victorie. Pentru noi a fost însă o înfrângere dureroasă pentru că, după aspectul jocului, nu cred că am fi meritat să pierdem. Însă fotbalul te pedepseşte atunci când nu joci până la capăt. Mă refer la situaţile pe care le-am avut la scorul de 2-1. Puteam marca pentru 3-1 şi cred că situaţia apoi ar fi fost cu totul alta. Au mai fost apoi şi greşelile, pe care tot le strig de la începutul campionatului. Nu e posibil să iei gol în ultima fază de joc, după o minge trimisă de la 60 de metri, dintr-o poziţie statică. Sunt foarte supărat pe rezultat, nu neapărat pe băieţi”.

În etapa viitoare, a 4-a, Ripensia va juca în deplasare. Roş-galbenii vor întâlni UTA, într-un derbi al vestului.

fShare
23
Pin It
Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet