Cu o zi înaintea lansării în Timișoara a cărții ”Nicolae Simatoc (1920-1979) – Legenda unui fotbalist basarabean, de la Ripensia la FC Barcelona”, care va avea loc miercuri, începând cu ora 17, în incinta librăriei Esotera, am avut prilejul de a sta la povești, timp de mai bine de două ore, cu Silvio Simatoc, fiul fostului mare jucător, care, la 63 de ani, se află pentru prima dată în România. De la poveștile despre marele Ladislau Kubala la experiențele trăite în cele 82 de țări pe care le-a vizitat, Silvio ne-a impresionat cu frumoasa poveste a vieții lui.

Copilăria Silvio Simatoc s-a născut la Brescia, la data de 15 ianuarie 1950, pe vremea când tatăl său evolua pentru echipa din localitate, iar nașul său a fost chiar Ladislau Kubala, unul dintre emblematicii jucători care au îmbrăcat, de-a lungul vremii, tricoul Barcelonei. Nu a locuit decât un an în Italia, mutându-se cu familia în Barcelona, unde Nicolae Simatoc și-a continuat cariera. ˝

Nu am foarte multe amintiri din primii ani în care am locuit la Barcelona, eram prea mic.  Primele mele amintiri din Spania sunt din Oviedo, unde tatăl meu și-a încheiat cariera de fotbalist. Un oraș foarte frumos, cu oameni prietenoși. Îmi aduc aminte faptul că, la puțin timp după ce a agățat ghetele în cui, tatăl meu a urmat cursurile școlii de antrenori, aboslvind printre primii, cred că a fost al cincilea. Primii doi au fost Kubala și Di Stefano, doi foarte buni prieteni ai săi. Apoi a început să antreneze echipe mici, din liga a 3-a. Din acea perioadă încep să am mai multe amintiri. Tatăl meu era român ortodox, mama era unguroacă catolică, iar eu am fost botezat catolic, la fel și fratele meu mai mic˝, începe prin a ne povesti Silvio, purtând conversația cu noi în limba engleză. Nu a avut prilejul de a învăța limba română, dar este hotărât să facă acest pas în perioada următoare.

Povestea lui Elavio, descoperit de Simatoc pe străzile orașului Lleida

˝La Sabadell, deși echipa era în cel de-al treilea așalon. în tribune erau constant 10 mii de oameni. Meciurile din weekend reprezentau o sărbătoare pentru localnici. A doua experiență a fost la Lleida, cred că tot în liga a 3-a. Interesant a fost faptul că acel club nu o ducea foarte bine din punct de vedere financiar și aveau, la un moment dat, doar 10 jucători. Mai era nevoie de unul, iar tatăl meu s-a hotărât să îl caute printre tinerii care jucau pe stradă. S-a oprit asupra unui tânăr care i-a captat atenția și l-a adus de îndată la echipă. Numele lui era Elavio, care, ulterior, a jucat peste 200 de meciuri în tricoul Barcelonei, evoluând și în naționala Spaniei. Mi se pare emționant, mai ales că aceeași poveste a avut-o și tata, fiind descoperit, la rându-i, tot pe stradă. Iată cum poate fi viața...˝ Deși locuiau de ani buni în Spania, Silvio și familia sa nu aveau acte, fiind considerați refugiați. Li s-a oferit totuși posibilitatea de a primi pașaport, Nicolae Simatoc refuzând însă. Părinții pregăteau plecarea...

˝Noi, familia, îl urmam pe tata în fiecare oraș în care se muta pentru a pregăti echipe. După Lleida și Sabadell, a primit o ofertă de la Espanyol Barcelona, unde a ocupat funcția de director tehnic. Nu aveam documente, eram refugiați. Mama mea a fugit din Ungaria când au fost atacați de ruși, ea fiind singura din familia ei care a scăpat cu viață. Și asta datorită tatălui meu, care a plătit diverse persoane pentru a-i plănui fuga din țară.  Regimul de atunci a făcut o excepție pentru marii jucători străini care nu aveau acte, oferindu-le pașaport spaniol. Toți au acceptat în afară de tata, pentru că mama mea era foarte speriată de comuniști, de faptul că toata familia ei a fost ucisă. Atunci au hotărât că trebuie să plecăm din Spania. Au fost oferte din toată lumea, Canada, Israel, Cuba, Germania pentru a-l aduce pe tata ca antrenor. Într-un final, părinții au ales Australia, deși nu a fost cea mai bună ofertă financiară˝.

Fotbalistul Silvio. Începutul

˝Am început să joc încă de mic, am evoluat și la piticii Barcelonei, unde l-am avut antrenor pe fostul mare jucător Bela Sarosi. De fapt, eu aparțineam clubului Mercantil, din Sabadell, dar, locuind în casa lui Kubala din Barcelona, am evoluat un an pentru junii Barcei. Eram copil, părinții plecaseră deja în Australia, dar Kubala a insistat ca eu să mai rămân, fiind convins că voi ajunge fotbalist. Știu că mă antrenam zilnic. La 10 jumătate dimineață, împreună cu Ladislau Kubala și fiul său, mergeam la o bază sportivă unde ne antrenam. Era și un cameraman care ne filma, iar după masa de prânz urmăream filmările, Kubala explicându-ne  fiecare mișcare din teren. Era un antrenor sever. În orice caz, la vremea aceea, fotbalul juvenil nu era considerat foarte important în Spania˝.

Australia

˝Într-un final m-am mutat în Australia. Impactul a fost destul de puternic, nu mi-a plăcut deloc și le-am reproșat asta părinților. Știu că am început să joc pentru un club care aparținea evreilor, era echipa numărul 1 de juniori din Sidney. Din păcate nivelul era scăzut, nu îmi venea să cred că sunt cei mai buni. După puțin timp, cred că la 16 ani, am trecut la seniori, jucând în prima ligă. Știu că tatăl meu, care nu era prea interesat de cariera mea de jucător, a aflat într-o cafenea că am debutat în echipa mare. Au urmat ani în care am jucat pentru numeroase echipe, am fost un an chiar și în Chile. Am avut oferte și din Europa și Brazilia, dar nu le-am acceptat. Am hotărât, împreună cu mama, să mă dedic studiilor. Eram student la Drept, iar pe atunci nu se câștiga foarte mult din fotbal. Am continuat însă să joc fotbal, știu că  aveam 26 de ani când am jucat pentru St George împotriva celor de la Hapoel Tel Aviv, în Israel, unde, supărat pe o decizie a arbitrului, l-am impins, acesta a picat, alegându-mă cu un an suspendare de la FIFA. Am evoluat înainte și pentru o echipa care aparținea companiei Air France, care nu ne plătea cu foarte mulți bani, dar primeam bilete de avion, așa că am decis să mă plimb puțin prin lume. Nu prea mi-a plăcut nici să practic dreptul în Australia, trebuia să faci prea multe compromisuri˝.

Întoarcerea în Spania

˝La un moment dat m-am intors în Spania, în 1976,  și am vizitat toată țara. Când am ajuns la Barcelona, mi-am zis: «Asta e casa mea!» Am locuit o perioadă în casa lui Kubala. Mama nu a fost de acord cu plecarea mea, fiind mai refractară la asemenea schimbări, dar tata  s-a bucurat pentru mine. Am vrut să îmi caut un club pentru a juca, i-am urmărit pe cei de la Sabadell, din liga a 2-a, si eram convins că voi face față fără probleme. La o zi distanță însă, am primit o ofertă de muncă. Era vorba de o compania mare din America, care se ocupa cu pescuitul. Mă ocupam cu licențele lor, cu partea juridică. Lucram pentru ei, zburam mult în State, dar locuiam în Barcelona. Am zburat foarte mult prin lume, am numărat 82 de țări pe care le-am vizitat. Am început să mă ocup cu drept international, negociam cu diverse persoane, mă ocupam de consultanță. După câțiva ani am intrat într-o misiune umanitară, mă ocupam de logistica si livrarea bunurilor în țările din Africa. Mergeam des în Etiopia. Eram foarte bine plătit, dar era foarte riscant datorită situațiilor tensionate din multe dintre țările în care eram nevoit să călătoresc. Țin minte că trebuia să livrez mai multe tiruri pline cu bunuri în Bolivia. Nu era deloc ușor să ajungi cu marfa la destinație în La Paz. Eram nevoit să negociez chiar și cu grupările teroriste pentru a nu avea probleme˝.

Angola, Barca și alte detalii interesante

˝Ulterior, am dezvoltat un business în Angola, una dintre țările în care am desfășurat mai multe acțiuni umanitare. Am mai multe fabrici acolo, mă ocup cu construcții și cu agricultură. Am construit șosele, chiar și închisori. De atunci îmi împart viața între Barcelona și Angola. Mai joc fotbal și acum, de mai bine de 20 de ani sunt invitat permanent în jocurile organizate de diferitele generații de veterani ale Barcelonei. Țelul este să promovăm sportul în comunitățile locale din regiunea Cataluniei. FC Barcelona se ocupă de tot, avem toate facilitățile, clubul are grijă chiar și de foștii jucători care au probleme financiare. Suntem ca o familie. La stadion, la meciurile echipei, merg foarte rar. Stadionul îmi aduce aminte de perioada tinereții, când eram acolo, la nivelul gazonului, acest lucru mă întristează. Mă năpădesc amintirile˝. Silvio trăiește alături de soția sa și cei 2 copii, aceștia având o casă într-o localitate liniștită din apropierea Barcelonei.

˝Sunt căsătorit, am doi copii, nu joacă fotbal, nu prea i-a atras și nici eu nu am dorit să îi forțez. Au jucat cât au fost mici, dar atât. Locuim într-un sat la 15 km de Barcelona, unde ne simțim excelent. Avem parte de liniște și de o atmosferă plăcută˝.  [caption id="attachment_3431" align="aligncenter" width="598"] Silvio,al treilea de sus, participând la un meci cu veteranii Barcelonei[/caption]

Kubala știa pe de rost primul ¨11¨ al Ripensiei

˝Sunt pentru prima oară în România și sunt încântat de oamenii de aici. Am vizitat puțin orașul și mi-a plăcut. Nu știu foarte multe de Ripensia de la tatăl meu, doar faptul că aici a fost format ca fotbalist. În schimb, Kubala îmi povestea când eram mic de jucătorii Ripensiei. Fiind mai mic, aceștia fuseseră eroii copilăriei sale. Cunoștea primul 11 al galben-roșilor ca pe o rugăciune. Am rămas încântat și de Moldova și de Timișoara, simt că aici oamenii sunt la fel ca mine. Simt faptul că de aici mă trag. Am vizitat și Budapesta, dar nu m-a atras la fel de mult. M-a bucurat foarte mult să aflu de această carte scrisă în memoria tatălui meu, mai ales că mulți nu îl cunosc atât de bine aici. Am început să o citesc, e destul de greu pentru mine, fiind scrisă în limba română, dar mi-am propus să o învăț. Tata avea o abilitate înnăscută în a învăța limbi străine. A învățat engleza în câteva săptămâni, spaniola o vorbea perfect, nu îți putea da seama că nu e născut acolo˝.  Silvio Simatoc şi întregul staff al Ripensiei actuale vor fi prezenţi mâine la lansarea de carte 

”Nicolae Simatoc (1920-1979) – Legenda unui fotbalist basarabean, de la Ripensia la FC Barcelona”. 

Alături de aceștia, cei doi autori, basarabenii Octavian Țîcu și Boris Boguș, vor vorbi despre cartea recent lansată și la Chișinău.