« Inapoi la Noutăți

Noutăți

Succes și la Gătaia

Succes și la Gătaia

Sâmbătă, la Gătaia, „Ripi” a încheiat cu succes seria de 3 jocuri disuptate într-un interval de 8 zile, impunându-se cu 2-1 în fieful echipei pentru care evoluează un fost idol al tribunei timișorene, Romică Buia.

Roș-galbenii au început în forță jocul, iar, după nici 15 minute disputate, scorul era deja 2-0 pentru Popa și colegii săi. Toma, în minutul 2, marca la prima oportunitate de poartă, iar Bobină, 11 minute mai târziu, dubla avantajul după o eroare a lui Mercescu,fost portar ripensist în primul sezon de la reînființare. A urmat o relaxare îm jocul timișorenilor, care au controlat însă ostilitățile în teren, ratând alte câteva oportunități până la pauză.

Ritmul a scăzut în partea secundă, Mediop a dat drumul festivalului de ratări, iar „Ripi” a trăit periculos finalul jocului, gazdele reducând din diferență prin Deaconescu, în minutul 82, Ciobai fiind eliminat pentru cumul de cartonașe 3 minute mai târziu. Progresul n-a mai pus însă în pericol poarta lui Rădulescu, astfel că Ripensia a cucerit 3 puncte și la Gătaia, înregistrând cea de-a 5-a victorie consecutivă în campionat.

Progresul Gătaia – Ripensia 1-2 (0-2)
Au marcat Toma și Bobină

Ripensia: Rădulescu – Popa, Nohai, Ciobai, Toma – Păscăleanu, Stancu – Mediop, Ungureanu, Bobină – Briciu. Au mai intrat: Luca, Stoi, Solomon și Ungur. Pe bancă: Sârbu – Francescu și Rațiu.

Progresul: Mercescu – Ionilă, Ionesi, Apro, Noje, Popovici, Vișan, Hort, Buia, Deaconescu, Militar. Au mai intrat Săvoiu, Nichitean, Crainic și Parvani. Pe bancă: Florescu, Sjlajics și Olar.

Etapa a 26:

CS Giroc – Pobeda Dudeștii Vechi 1-6, ASU Politehnica – Progresul Racovița 5-1, Unirea Sânnicolau Mare – Timișul Șag 3-1, Cocoșul Orțișoara – CFR Timișoara 4-0, Voința Mașloc – CS Dumbrăvița 1-1, Arsenal Făget – Marcel Băban Jimbolia 2-1, AS Peciu Nou – AS Murani 3-0, CS Ghiroda – Auto Timișoara 7-0.

CLASAMENT

Etapa a 27-a (1-3 mai):

Ripensia – Auto (sâmbătă, 2 mai, ora, arena „Ciarda Roșie”), CS Giroc – Progresul Gătaia, Pobeda Dudeștii Vechi – ASU Politehnica, Progresul Racovița – Unirea Sânnicolau Mare, Timișul Șag – Cocoșul Orțișoara, CFR – Voința Mașloc, CS Dumbrăvița – Arsenal Făget, Marcel Băban Jimbolia – AS Peciu Nou, AS Murani – CS Ghiroda.

 

AS Albina – Ripensia Primavera, joi, de la ora 17:30

După un prim eșec în acest sezon, 0-2 cu CS Ghiroda II, săptămâna trecută, Ripensia Primavera nu își mai permite pași greșiți în campionat. Joi, de la ora 17:30, în cadrul etapei a 18-a din Campionatul Municipal, tinerii ripensiști se vor deplasa pe terenul ocupantei locului 3, AS Albina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *