AICI
POȚI SUSȚINE
RIPENSIA!

La sfârșitul lunii octombrie, s-a încheiat implementarea proiectul ”Recuperarea unui simbol al Banatului-Ripensia Timișoara”, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș prin intermediul Programului de finanțare nerambursabilă TimCultura 2022.


Evenimentul esențial al acestui proiect a fost lansarea ediției 2022 a volumului ”Ripensia-nostalgii fotbalistice”. La cartea concepută de Cristi Alexiu, și care a acoperit perioada de glorie a Ripensiei, a fost adăugată perioada 2012-2022, scrisă de jurnalistul Levente Balint, cu sprijinul lui Siegfried Scherer. Perioada de la reînființarea clubului a fost acoperită prin cronologia evenimentelor din 2012 încoace, prin consemnarea rezultatelor din ultimii zece ani, precum și prin interviuri cu cei doi președinți ripensiști din perioada post-2012, Radu Ienovan, respectiv Dumitru Mihu.


În 21 octombrie 2022, ziua în care s-a celebrat împlinirea a 94 de ani de la înființarea primului club profesionist din România, Ripensia Timișoara, a fost lansat volumul la Facultatea de Muzică a Universității de Vest, chiar în clădirea în care în 1928 a fost fondat clubul. Cu această ocazie, a fost amenajată și o mini-expoziție cu tablouri care au surprins cele mai importante evenimente din viața de 94 de ani a Ripensiei Timișoara.


Ediția 2022 a volumului „Ripensia-nostalgii fotbalistice” poate fi procurată, în limita stocului disponibil, de la autorul volumului, Levente Balint, printr-o rezervare la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Echipa FC Ripensia

Magazin FC Ripensia

Newsletter

Introduceți adresa Dumneavoastră de email și vă vom ține la curent cu ultimele noutăți despre activitatea clubului Ripensia.

Campioana României

1933, 1935, 1936, 1938

Cupa României

1934, 1936

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal