FC Ripensia Timișoara - FC Ripensia Timișoara

Vasile Deheleanu

Carieră sportivă

Juniori

1924-1925: Unirea Timișoara
1925-1928: Politehnica Timișoara

Seniori

1928-1929 – România Cluj
1929-1931: Universitatea Cluj
1931: UD Reșița
1932-1938: Ripensia Timișoara

Echipa națională

6 selecții

Antrenorat

Electrica Timișoara, Ripensia UTM (juniori), Politehnica Timișoara, Locomotiva Timișoara, Progresul Ciacova

„Vasi” Deheleanu s-a născut în Timișoara, la data de 12 august 1910, copilărind în cartierul istoric Mehala, devenit celebru în acele vremuri pentru numeroșii sportivi de mare valoare pe care i-a dat fobalului. În afara sportului, fostul half-dreapta al Ripensiei a fost pasionat și de studii, absolvind, în anul 1931, Academia Comercială din Cluj, ca apoi să lucreze în serviciul contabilității primăriei timișorene. Ulterior, a devenit contabil-șef la Întreprinderea de Rețele Electrice din orașul de pe Bega, încheindu-și cariera profesională la Direcția Agricolă a județului Timiș, acolo unde a lucrat ca economist principal până în anul 1970, când s-a pensionat.

Fostul internațional român a avut parte de primul contact cu mingea la vârsta de 9 ani, descoperind tainele sportului cu balonul rotund alături de alte nume mari precum Ciolac, Sepi II sau Chiroiu, aceștia fiindu-i colegi de școală. Fotbalul organizat l-a început la vârsta de 14 ani, evoluând, până la 18 ani, la cluburile Unirea Timișoara și Politehnica Timișoara. În anul 1928 s-a mutat la Cluj pentru a urma studiile superioare, continuând, în paralel, și fotbalul. A evoluat un an pentru România Cluj, trecând apoi la clubul fanion al orașului de sub Feleac, Universitatea. În anul 1932 se întorcea pe meleagurile copilăriei și era cooptat în cadrul primei echipe profesioniste de fotbal din țară. În tricoul galben-roșu, Deheleanu avea să contribuie aproape la toate succesele legendare ale lui „Ripi”.

A evoluat pentru naționala României în 4 rânduri, debutând într-o victorie a tricolorilor împotriva Iugoslaviei (29 aprilie 1934) în prelimnariile Campionatului Mondial din Italia, partidă la finele căreia era desemnat „Cel Mai Bun Jucător”, în cadrul unei anchete organizate de ziarul „Gazeta”. Pe atunci, publicația era condusă de cunoscuții scriitori Alexandru Kirițescu și Camil Petrescu. „Părerea noastră este că Deheleanu a fost într-adevăr cel mai merituos român în jocul de duminică. Cu jocul său sobru, dar regulat, cu intuiția lui perfectă de mijlocaș prin excelență, Deheleanu merită cu prisosință titlul ce i-l acordă publicul precum și trofeul nostru”, menționa „Gazeta”, la vremea respectivă. Cupa i-a fost înmânată înaintea unui amical internațional jucat de Ripensia în compania Triestinei, timișoreanul fiind aplaudat la scenă deschisă.

Ultimul joc pentru selecționata țării noastre l-a disputat la 3 noiembrie 1935, la vârsta de doar 25 de ani, când România s-a impus la scor, 4-1, împotriva Poloniei. Deheleanu devenise contabil-șef la Uzina Electrică din Timișoara, impunându-i-se, datorită normelor rigide ale vremii, retragerea din viața sportivă. Totuși, după numai un an, la presiunea opiniei publice, „Vasi” Deheleanu a revenit la Ripensia, unde a evoluat până în anul 1938, făcându-și retragerea într-un meci de gală pentru „Ripi”, victoria cu 3-0 împotriva lui AC Milan, în partida disputată la București, pe 26 iunie 1938.

După retragerea ca jucător, Deheleanu nu s-a putut despărți definitiv de fotbal, continuând în antrenorat, carieră în care s-a dovedit la fel de iscusit, având în vedere că o practica în paralel cu locul de muncă. A început la Electrica Timișoara, între anii 1945 și 1947, promovând cu aceasta din Campionatul Orășenesc până în Divizia B. A cucerit titlul de Campioană Națională la Juniori cu Ripensia în anul 1948, antrenând-o, apoi, în ami multe rânduri, pe Politehnica Timișoara, alături de care a ajuns până pe poziția a 3-a în Divizia A, în anul 1950. A mai pregătit-o pe Locomotiva Timișoara, continuând a antrena spre finalul carierei, mai mult din pasiune, echipe din cadrul județului.

Hoksary, alt nume cu greutate în istoria Ripensiei, spunea despre Vasile Deheleanu că a fost un jucător care muncea enorm pentru echipă. „El depunea foarte mult suflet în fiecare joc. Nu se poate spune că nu avea un stil personal de joc, dar era, în primul rând, extrem de util echipei, se mobiliza exemplar și știa să mobilizeze întreaga echipă pentru a o duce la victorie”. Printre calitățile mijlocașului se numărau jocul aerian, acesta chiar punând rămășag cu un suporter că va lovi balonul, timp de o repriză, doar cu capul, și deposedarea prin alunecare, o raritate la acea vreme, tehnică pe care o stăpânea cu măiestrie. Se spune despre Deheleanu că era singurul capabil să îl înlocuiască, la nevoie, cu succes, pe inegalabilul Rudolf Kotormany.

Vasile Deheleanu s-a stins din viață la 30 aprilie 2003, în Timișoara, la aproape 93 de ani.

* Bibliografie: Cristofor Cristi Alexiu – „Ripensia – Nostalgii Fotbalistice”