Cumpăr bilet!
Te invităm să te alături familiei de suporteri ai Ripensiei. Fie că doreşti să vezi un meci de fotbal în Timişoara, fie că eşti fan Ripensia, te aşteptăm la meciurile echipei noastre! Vei găsi un club autentic care joacă un fotbal onest şi pentru care valorile promovate sunt importante. Primul pas pentru a contribui la activitatea Ripensiei este prezenţa ta si achiziţionarea biletului de meci. Îţi mulţumim pentru susţinere! Vezi de unde se pot cumpăra bilete!


Achiziționez card!
Dacă te simţi bine in familia Ripensiei şi prezenţa ta la meciuri este constantă atunci poţi ajuta clubul prin achiziţionarea cardurilor gold (prin care eşti invitat la toate meciurile de acasă, având asigurat un loc rezervat şi personalizat) sau silver (prin care eşti invitat la toate meciurile de acasă). Te aşteptăm la cat mai multe meciuri! Vezi detalii!


Devin membru asociat
Dacă doreşti să fii implicat mai mult in activitatea clubului, te invităm să devii membru asociat la Ripensia. În calitate de membru asociat vei putea să participi mai intens la activităţile organizate de club, vei putea sa decizi asupra viitorului Ripensiei în cadrul Adunării Generale a Membrilor Asociaţi şi să primeşti informaţii referitoare la evenimentele in curs de desfăşurare. Ripensia este un club organizat pe sistem socios şi ne dorim să avem cât mai mulţi membrii implicaţi in viaţa comunităţii care să adere la valorile Ripensiei. Fii parte din istoria legendei din Banat! Vezi avantaje!


Redirecționez 2% din impozitul pe venit
Ripensia a fost încă de la înfiinţare un factor major în promovarea imaginii Timişoarei, a Banatului si a României! Prin spectacol, performanţă, sportivitate, valori promovate şi profesionalism, Ripensia s-a impus şi a fost încă de la bun început un excelent ambasador de provenienţă bănăţeană, fiind adoptată şi iubită la nivel naţional, respectată pe plan internaţional. Contribuie şi tu prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit la perpetuarea in timp a legendei noastre! Detalii aici.


Cumpăr produsele clubului.
Vei găsi in magazinul clubului o gamă diversă de articole inscripţionate cu brandul Ripensia! Cumpărând produse Ripensia vei putea ajuta la creşterea vizibilităţii brandului şi contribuţia ta financiară va ajuta la dezvoltarea sustenabilă a clubului! Te aşteptăm la shop-ul nostru de la Ripensia Cafe!
Magazinul online se va lansa în perioada următoare.


Folosesc cardul  Fan CashBack
Foloseşte cardul Ripensia Fan CashBack pentru a colecta până la 5% cashback şi shopping points de la parteneri comerciali din întreaga lume. Cumpără mai mult şi mai comod folosind aplicaţia Cashback pentru iOS şi Android. Vei putea găsi lista cu partenerii comerciali Cashback World pe site-ul cashbackworld.com sau în aplicaţia Cashback. Până la 1% din valoarea cumpărăturilor tale se va putea redirecţiona la Ripensia! Cardul Ripensia Fan Cashback este o modalitate simplă şi eficientă atât pentru a putea cumpăra la preţuri mai mici cât şi pentru a redirecţiona o parte din valoarea cumpărăturilor tale către Ripensia! În curând pe ripensiatimisoara.ro vei găsi toate informațiile necesare pentru a te putea înregistra și pentru a primi un card cashback Ripensia Timișoara. Te aşteptăm alături de noi!


Donez!
Ripensia a fost de la bun început un etalon al excelenţei sportive şi civice, un exemplu şi un model atât în Banat cât şi în toată România. Ripensia, ca produs şi expresie a valorilor comunităţii, trebuie menţinută vie în primul rând de noi, cei care iubim clubul nostru! Te invităm să donezi oricând orice sumă de bani doreşti pentru Ripi! Te putem asigura ca toţi banii primiţi vor fi folosiţi, ca întodeauna, pentru a face din Ripensia un etalon în sportul bănăţean, naţional şi internaţional! Vezi modalități pentru a dona!


Înfiinţez un fan club oficial Ripensia!!
Fie că eşti în România sau in diaspora, daca iubeşti Ripensia si aderi la valorile ei, poţi participa la crearea unei reţele naţionale sau internaţionale de fan cluburi. Vei putea participa în acest mod la dezvoltarea comunităţii de suporteri, la organizarea ei si promovarea imaginii clubului nostru! Vizitează secțiunea FAN CLUB!


Donează 20% din impozitul pe profit!
Dacă esti administratorul unei firme poți direcționa 20% din impozitul pe profit către Ripensia! Nu te va costa absolut nimic dar vei putea participa în acest fel la construcția proiectului comunității noastre! Vino alături de noi pe drumul spre marea performanță!Fii parte din istoria acestui proiect! Sprijină și tu Ripensia! Alătură-te partenerilor noștri!


Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal