Arena „Electrica”, prima gazdă a Ripensiei după reînfiinţare, nu le-a purtat noroc roş-galbenilor la revenirea în calitate de oaspeţi pe terenul de lângă Gara Mică. Sâmbătă, 23 februarie, în runda a 22-a a Ligii a II-a, prima disputată în această primăvară, Ripi a cedat cu 1-0 în faţa concitadinei ACS Poli. Eşecul, însă, după aspectul jocului, a fost nemeritat. Doar neşansa şi ratările au făcut ca elevii lui Alexandru Pelici să părăsească gazonul învinşi.

Iată cele două formaţii ce s-au înfruntat pe arena „Electrica”...

ACS Poli (antrenor Valeriu Răchită): D. Moldovan – Ţîgîrlaş, Paramatti (cpt.), Uyi, Olteanu – D. Pop, Rogoveanu (’46, Bilia) – Buzan, Calugher (’87, Ghidurea), Bîrnoi (’70, Golda) – Sidorenco.

Ripensia UVT (antrenor Alexandru Pelici): H. Moldovan – Străuţ, (’62, A. Popa), Hecsko, Tînc, C. Toma (cpt.) – Anghelina (’82, Stoica), Stoi – Chera, Zaluschi, Dumiter – Mansour (’62, Bădăuţă).

Prima repriză a fost una săracă în faze de poartă. Cele două formaţii s-au angajat într-o „luptă” acerbă la centrul terenului. Singura mare şansă de a înscrie a apărut la mijlocul primului mitan. După un atac prelungit şi o centrare în careul mic, Mansour a reluat spre poartă, dar balonul a trecut pe lângă stâlpul din dreapta.

În repriza secundă, roş-galbenii au trecut la conducerea partidei, dictând ritmul. Din păcate, ocaziile create au fost irosite cu uşurinţă. În schimb, gazdele au marcat după o fază fixă. După o centrare a lui Calugher, David Pop l-a învins pe Horaţiu Moldovan cu o lovitură de cap. Înainte, însă, de această fază, fundaşul central al celor de la ACS, Uyi, a jucat balonul cu mâna în propriul careu. Centralul partidei, Cristian Codrea, a lăsat însă jocul să continue.

Finalul confruntării a aparţinut Ripensiei, dar atacurile prelungite nu au fost concretizate de băieţii noştri. Cea mai mare şansă a fost ratată de Andrei Dumiter în minutul 89. Vârful ce poartă pe tricou numărul nouă nu a reuşit să-l învingă pe Dinu Moldovan dintr-o situaţie de unu la unu.

Alexandru Pelici: „Diferenţa a fost făcută de o fază fixă”

După meci, antrenorul Alexandru Pelici a fost de părere că eşecul suferit de elevii săi a fost nemeritat: „A fost un joc, cel puţin în prima repriză, la mâna hazardului şi la îndemâna celui care putea să stea mai bine în picioare. A fost un meci urât, care s-a deschis în cea de-a doua repriză. Diferenţa a fost făcută de o fază fixă. Pe un asemenea teren, era clar că fazele fixe sunt foarte importante. Deşi noi am avut numeroase faze fixe, nu am reuşit să le fructificăm. Poli a fructificat una dintre ele şi aşa s-a scris istoria acestui meci. Îi felicit şi le doresc mult succes în continuare. Nouă nu ne rămâne decât să muncim mai mult. Trebuie să ne fie ruşine tuturor. Nu trebuia să pierdem acest meci. Din punctul meu de vedere, nu meritam să-l pierdem, pentru că, deşi am jucat în deplasare, am fost echipa care am condus ostilităţile şi am dictat ritmul. Trebuia să scoatem mai mult din această partidă. Plecăm cu mâna goală. E un început cu stângul şi trebuie să ne fie tuturor ruşine pentru asta, îcepând cu mine. Toţi suntem vinovaţi”.

În etapa viitoare, a 23-a, Ripensia va juca acasă. Roş-galbenii vor întâlni UTA, într-un derbi al vestului.

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet
Get's bet