Duminică, 17 martie, pe arena „Dan Păltinişanu”, Ripensia UVT a cedat cu scorul de 2-1 în faţa liderului ierarhiei Ligii a II-a, Sportul Snagov. Roş-galbenii au avut un start nefericit de joc. După o lovitură liberă din partea dreaptă a atacului vizitator, mingea a ajuns în careu. Fundaşii timişoreni nu au reuşit să îndepărteze pericolul, iar balonul a ajuns la 14 metri, lateral stânga, la Alexandru Ioniţă. Vârful ilfovenilor a deschis scorul cu un şut plasat la colţul lung. Era abia minutul 4.

Un sfert de oră mai târziu, acelaşi jucător a marcat din nou. După o pasă excelentă a lui Huiban, Alexandru Ioniţă a marcat din postură de unu la unu cu portarul ripensist. Horaţiu Moldovan şi-a salvat însă echipa după o jumătate de oră de joc, când a reuşit să respingă şutul lui Huiban.

În minutul 42, s-a ivit prima şansă importantă şi pentru formaţia noastră. Dumiter a pătruns în careu pe partea stângă, dar, în locul unui şut plasat la colţul lung, a încercat să-i paseze în lateral lui Mansour. Mingea n-a ajuns la vârful senegalez, fiind respinsă de un fundaş advers.

Până la urmă, Ripi a marcat înainte de pauză. În prelungirile primului mitan, după un corner de pe dreapta, bătut spre bara a doua, Tînc a recentrat cu capul în centrul careului. Străuţ a ajuns primul la minge şi a fost apoi agăţat din spate de către Alexandru Ioniţă. Centralul Andrei Nagy a acordat lovitură de la 11 metri. Căpitanul Călin Toma a transformat penaltiul, şutând plasat, lângă stâlpul din stânga al porţii.

În partea secundă, oaspeţii nu şi-au mai creat situaţii periculoase. Ripensia a fost echipa mai prezentă. Din păcate, roş-galbenii nu au reuşit să mai înscrie în poarta lui Andrei Marinescu. Mai aproape de gol au fost Mansour (în minutul 52), cu un şut spre colţul lung, şi Drăghici (83), cu o lovitură de cap, de la şase metri.

Iată şi cele două formaţii, care s-au duelat pe stadionul „Dan Păltinişanu”:

Ripensia (Alexandru Pelici): Moldovan – Străuţ, Tînc, Hecsko, C. Toma (cpt.) – Burdeţ (’36, Chera), Stoi – A. Popa (’80, Stoica), Zaluschi, Dumiter – Mansour (’62, Drăghici).

Snagov (antrenor Eugen Trică): Marinescu – Gîţ, Lică, F. Ilie (cpt.), Nicoară – Ion, Borţoneanu – Tazouti (’82, Manole), Huiban, Danale (’87, Şerban) – Ioniţă (’80, Buia).

Alexandru Pelici: „Nu cred că în repriza a doua s-a văzut care e liderul, şi care e echipa de pe locul 11”

După eşecul înregistrat în faţa Sportulu Snagov, antrenorul Ripensiei, Alexandru Pelici, a tras concluziile: „A fost un meci cu două părţi diferite, nu neapărat reprize. În primele 20 de minute noi am fost inexistenţi. Am făcut greşeli foarte, foarte mari. Nu am reuşit să reacţionăm imediat. După aceea, însă, încet, încet, am echilibrat şi am reuşit să marcăm înainte de pauză. În a doua repriză, cred că am dominat în totalitate. Am avut posesie, am încercat să creăm. Îmi felicit băieţii pentru cele 60 de minute, pentru ceea ce au muncit. Ştiu cât de mult şi-au dorit. Cu toţii ne-am dorit să mai facem un rezultat surpriză, dacă putea fi numit aşa. Nu cred că în repriza a doua s-a văzut care e liderul, şi care e echipa de pe locul 11. Cred că am arătat bine prin ceea ce am făcut în teren în partea secundă. Din păcate, am suferit din pricina greşilor pe care le-am comis în primele 20 de minute, iar pentru asta n-avem nicio scuză. Am fost temători, fricoşi, speriaţi, de parcă am fi jucat cu Real Madrid. Îl felicit pe Eugen Trică şi echipa lui pentru victorie. Îi doresc mult succes. Noi trebuie să ne vedem în continuare de treaba noastră. Am fost la un pas de a produce o nouă surpriză”!

În următoarea etapă, cea de-a 26-a, Ripensia UVT va evolua în deplasare, la Baloteşti. Partida va avea loc sâmbătă, 23 martie, de la ora 11.00. Până atunci, miercuri, 20 martie, pe arena din „Ciarda Roşie”, de la ora 13.00, roş-galbenii vor disputa un meci „şcoală”, în compania Centrului Naţional de Pregătire Timişoara.

Articole recente

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet
Get's bet