Sâmbătă, 6 aprile, de la ora 11.00, în etapa a 28-a a ligii secunde, Ripensia UVT va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei Metaloglobus Bucureşti. Trupa din capitală este neînvinsă încă în această primăvară. În şase partide, bucureştenii au strâns 3 victorii şi 3 remize.
Interesant e că toate succesele au fost obţinute în partidele jucate acasă, în timp ce meciurile de pe teren străin s-au soldat cu remize. Ultima deplasare s-a încheiat tot cu un rezultat de egalitate. La finalul săptămânii trecute, confruntarea dintre Dacia Unirea Brăila şi Metaloglobus s-a terminat 2-2. Iată însă şi formaţia utilizată în oraşul port la Dunăre de către tehnicianul Laszlo Balint:
Metaloglobus: Iacob – Tomozei, Fl. Plămadă, Frîncu (’30, A. Ionescu), Negotei – Vîlceanu (’90+1, Ghenovici), A. Lungu, A. Neagu, V. Vlad – C. Herea (’84, Potocea), O. Herea (cpt.).
În ceea ce priveşte duelurile directe dintre Ripensia şi Metaloglobus, trebuie precizat că roş-galbenii au de luat o revanşă. În tur, la Timişoara, pe arena „Dan Păltinişanu”, Metaloglobus s-a impus cu 1-0. Golul victoriei bucureştene a fost semnat de Valentin Ghenovici, dintr-un penalti.
În campionatul trecut, victoriile au fost împărţite. În tur (septembrie 2017), în „Ciarda Roşie”, a fost 4-1 pentru Ripensia. Dar în primăvara trecută, la Bucureşti, gazdele de atunci s-au impus cu 2-1, golul victoriei venind în minutul 4 al prelungirilor.
Alexandru Pelici: „E important pentru noi să legăm rezultate pozitive”
Antrenorul principal al Ripensiei, Alexandru Pelici, a fost cel care a prefaţat confruntarea cu Metaloglobus: „Ne aşteptă un meci împotriva unei formaţii care s-a întărit foarte mult în iarna aceasta. S-a întărit odată cu schimbarea antrenorului şi venirea lui Balint, un tehnician care a făcut o treabă foarte bună la Snagov şi pe care îl apreciez foarte mult. Rezultatele nu au întârziat să apară, s-au văzut imediat. De asemenea, Metaloglobus are şi jucători foarte valoroşi, fraţii Herea, Tomozei, Vîlceanu, Ionescu, Lungu, Iacob, ş.a.m.d.! Toţi sunt jucători cu experienţă la nivelul Ligii a II-a, ba chiar unii şi în Liga I. Va fi un meci interesant, căci suntem două echipe aflate în vecinătate în clasament. Diferenţa e de doar două puncte. Noi sperăm să facem un joc bun. E important pentru noi să legăm rezultate pozitive”.
Ripensia are doi jucători indisponibili pentru partida de la Bucureşti. Adrian Ungureanu este accidentat, în timp ce Gabriel Stoi e suspendat.






















