Sâmbătă, 25 mai, în penultima rundă a sezonului 2018-2019 a eşalonului secund, Ripensia UVT va juca acasă, pe arena din „Ciarda Roşie”, cu o formaţie din capitală, Daco-Getica Bucureşti. Duelul este ultimul în acest campionat pe care roş-galbenii îl vor disputa în faţa propriilor suporteri, astfel că băieţii noştri speră să le ofere fanilor un spectacol de calitate.
Daco-Getica, care în campionatul trecut, vă amintim, a purtat denumirea de Juventus, se află înaintea acestei runde pe locul al 13-lea în clasament. Bucureştenii au însă în continuare emoţii în privinţa retrogradării, căci au în cont doar 43 de puncte, în timp ce Energeticianul, trupa care ocupă acum poziţia a 16-a (prima care duce în eşalonul trei) are 39. Aşadar, echipa antrenată de Marius Baciu soseşte în Banat cu gândul la cele trei puncte, care i-ar asigura liniştea indiferent de celelalte rezultate. Bineînţeles, aceste socoteli nu ţin cont de posibilitatea ca la finalul acestei luni Pandurii Târgu Jiu să fie sancţionată cu o penalizare de 9 puncte, caz în care trupa gorjeană va retrograda.
În runda trecută, Daco-Getica a obţinut un succes important, învingând cu 5-2 deja retrogradata Dacia Unirea Brăila. Au punctat pentru formaţia din capitală Philippe Nsiah (2), Vladimir Georgescu, Ivan Prodan şi Gabriel Plumbuitu. Iată şi formaţia aliniată de bucureşteni în confruntarea cu Brăila...
Daco-Getica: Gavrilaş (cpt.) – Călinţaru, Prodan, Motroc, Muşat – Cârjan (’79, Plumbuitu), Cotigă (’46, Tudorică) – Dedu, V. Georgescu, Bustea (’53, R. Stănescu) – Nsiah.
În turul campionatului, la Bucureşti, pe arena din cartierul Colentina, cele două formaţii au încheiat partida la egalitate, 1-1.
Alexandru Pelici: „Suntem datori să câştigăm, pentru suporterii noştri”
Despre duelul cu Daco-Getica, antrenorul principal al Ripensiei, Alexandru Pelici, a declarat: „Este un ultim joc acasă şi ne dorim foarte mult să ieşim din starea asta de vacanţă pe care o simţim odată cu victoria pe care am obţinut-o asupra celor de la Aerostar. Ne dorim să încheiem sezonul pe teren propriu cu o victorie. Suntem datori să facem acest lucru pentru suporterii noştri, cărora le mulţumesc pentru tot sprijinul din această perioadă. I-am simţit de multe ori alături de noi. Va fi, însă, un meci dificil. Daco-Getica este o echipă bună, cu jucători, precum Gavrilaş, Călinţaru, Muşat, care au evoluat şi în primul eşalon. Sunt fotbalişti buni, care au nevoie de puncte pentru a fi siguri de rămânerea în Liga a II-a”.
Accesul pe arena din „Ciarda Roşie” pentru partida Ripensia UVT – Daco-Getica va fi liber. Cei care doresc, însă, pot achiziţiona şi bilete, la preţul de 10 lei. Acestea se vor găsi la stadion cu o oră înainte de startul confruntării.






















