Un atacant pleacă şi altul vine. Andrei Dumiter, golgeterul formaţiei noastre în campionatul recent încheiat, a făcut pasul spre Liga I, semnând cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Lui Dumigol îi dorim să aibă succes şi în tricoul noii sale echipe!
La Ripensia, în schimb, a sosit atacantul şi golgeterul celor de la ACS Dumbrăviţa, grupare care a încheiat sezonul trecut pe locul al treilea în seria a IV-a a eşalonului trei. Albert Voinea a semnat un contract valabil pentru trei sezoane cu formaţia noastră. Născut la Târgu Jiu, pe 6 decembrie 1992, vârful care măsoară 1 metru şi 85 de centimetri, a evoluat în cariera sa la echipe precum Pandurii Târgu Jiu, Gloria Bistriţa, Damila Măciuca, Universitatea Craiova, Metalul Reşiţa, Şoimii Pâncota, Râmnicu Vâlcea (unde a lucrat alături de antrenorul nostru, Alexandru Pelici), Unirea Tărlungeni, Şirineasa şi Cetate Deva. Are, aşadar, experienţa Ligii a II-a şi chiar a primei divizii.
Bun venit, Albert! Îţi dorim să marchezi cât mai des sub culorile roş-galbene!






















