Sâmbătă, 24 august, în runda a 4-a a Ligii a II-a, de la ora 11.00, pe arena „Electrica”, Ripensia UVT va întâlni UTA, într-un duel al celor mai titrate formaţii din liga secundă, care împreună au adunat zece titluri. „Bătrâna Doamnă” a fost de şase ori campioană a României, în ediţiile 1946-1947, 1947-1948, 1950, 1954, 1968-1969 şi 1969-1970, iar Ripi a strâns patru titluri, toate obţinute în anii ’30 ai secolului trecut:  1932 – 1933, 1934-1935, 1935-1936 şi 1937-1938.

În actuala ediţie a eşalonului doi, UTA a început în forţă, anunţându-se, astfel, încă de pe acum, ca fiind una dintre principalele echipe candidate la promovare. În primele trei runde ale campionatului, arădenii au obţinut trei victorii identice ca scor, 3-0! Trupa din urbea de pe Mureş ocupă locul secund în clasament, având cu un gol mai puţin marcat decât prima clasată, Gloria Buzău. În schimb, „Bătrâna Doamnă” e singura formaţie a Ligii a II-a care încă nu a primit gol!

Etapa trecută, a 3-a, UTA a învins cu 3-0 pe teren propriu, Csikszereda Miercurea Ciuc. Pentru arădeni au marcat Ciprian Rus, de două ori şi Ursu, din penalti. Iată şi formaţia utilizată de tehnicianul Laszlo Balint:

UTA: Iacob – Tomozei, Ilie, Melinte, Stancu – Lorenzi, Hrezdac (’60, Isac) – Miculescu, Rus (cpt.), Bustea (’53, Ursu) – Buhăcianu (’90, Oroian).

După precedentele dueluri dintre Ripensia UVT şi UTA, din ediţiile 2017-2018 şi 2018-2019 ale ligii secunde, bilanţul e favorabil roş-galbenilor. Au fost 2 victorii ale timişorenilor, o remiză şi un eşec. În ultima confruntare, ce a avut loc pe 2 martie, în săptămâna „mărţişorului”, Ripi s-a impus cu 1-0, graţie unei reuşite semnate de senegalezul Mansour.

Călin Toma: „Avem nevoie de încurajările suporterilor noştri”

Înaintea duelului cu „Bătrâna Doamnă”, căpitanul Ripensiei, Călin Toma, a fost cel care a prefaţat confruntarea: „Ne aşteaptă o partidă foarte grea. UTA vinw după trei victorii cu 3-0, iar noi după două înfrângeri. Va trebui să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a obţine punct sau puncte, pentru că etapele trec şi perdem teren. UTA a avut o campanie de achiziţii foarte bună. Au adus la Arad jucători foarte buni de Liga a II-a, mulţi sosiţi chiar din Liga I. Ca în fiecare an, UTA e o echipă care trage la promovare. Pe suporteri noştri îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion, să ne susţină şi să ne încurajeze, căci avem nevoie în acest moment”.

Biletele pentru partida Ripensia UVT – UTA vor putea fi achiziţionate de la stadionul „Electrica”, în ziua meciului, începând cu ora 10.00. Un bilet va costa 10 lei. Vor beneficia de intrare liberă copiii (până la 14 ani).

Almira
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Multidiet
Profal Industry
Signal