Ripensia UVT încheie programul încărcat din această săptămână cu o victorie în deplasare. ”Roș-galbenii” au deschis scorul prin tânarul Vlad Chera în prima repriză, iar Voinea a mărit avantajul în partea secundă. CSM Reșița a reacționat abia la finalul partidei și a înscris unicul său gol prin Banac.

Gazdele au avut primele ocazii, chiar în debutul partidei. Coman ratează posibilitatea de a marca în minutul 2 după o ieșire greșită a lui Dobre. Ripensia a replicat prin Neagu cu un șut de la 25 de metri, peste poartă însă. Reșița trimite prima mingea în plasă, dar golul lui Ene este anulat pe motiv de offsaid. Câteva minute mai târziu, ”rosso-nerii” sunt forțați să facă prima mutare. Dat iese accidentat de pe teren și în locul lui a intrat A. Lazăr. Spre finalul primei reprize, Ripensia a deschis scorul. Voinea scapă singur cu portarul, șutează în transversală, dar mingea ajunge la Vlad Chera, care împinge balonul cu capul în poarta lui Zimmerman.

Partea secundă nu a fost lipsită de ocazii. Reșițenii au luat inițiativa prin Vădrariu care execută un corner în careu, în minutul 57, dar Dobre este pe post și boxează balonul. În minutul 70, Ripensia majorează scorul. Zaluschi centrează pentru Tudor care prelungește cu capul pentru Voinea, aflat la marginea careului de 6 metri, de unde înscrie cu capul. Au urmat câteva minute de dominare pentru ”roș-galbeni”. Pe rând, Hecsko, Lungu și Voinea își încearcă norocul la poarta lui Zimmerman fără rezultat. Minutul 83, Ene scapă singur cu Dobre, trece de portarul nostru, dar irosește o șansă mare, șutând în plasa laterală. Reșița reduce în minutul 90 din avantajul timișorenilor prin Banac dintr-o fază fixă.

Cele două formații trimise astăzi în teren:

Ripensia UVT (antrenor Alexandru Pelici): Dobre – Popa (min. 78 – Popovici), Apro (c),Lungu, Hecsko, Burdeț – Călin, Neagu (min. 65 – Zaluschi), Chera - Voinea, Golda (min.64 – Monea).

CSM Reșița (antrenor Dorinel Munteanu): Zimmerman – Acka (min. 73 – Cioablă), Banac, Vlădia, Vădrariu – Poiană (min. 60 – Stănescu), Cristea, Răducan, Dat (min. 35 – Lazăr), Coman - Ene.

La centru: Demetrescu Iuliana Elena (Râmnicu-Vâlcea), ajutată la tușe de Țepușă Mihaela (București) și Udrea Ramona Doriana (Târgu-Jiu)

Observatori: Marc Vasile (Cluj-Napoca) și Petrean Cristian (Hunedoara)

Alexandru Pelici: ” Îmi felicit jucătorii pentru că au conștientizat importanța acestui joc”

Antrenorul echipei noastre, Alexandru Pelici a vorbit după victoria din derby-ul local: ”Trei puncte mari obținute pe un teren unde se câștigă foarte greu. Îmi felicit jucătorii pentru că au conștientizat importanța acestui joc. Îi felicit pentru efort, pentru dăruire, pentru modul cum au luptat și au ținut cu dinții de rezultat. A fost un meci mai special pentru că am activat aici și ca jucător și ca antrenor,iar Reșița va rămâne mereu în sufletul meu.”

Adrian Popa a ieșit de pe teren accidentat în minutul 78 și a fost înlocuit cu Alexandru Popovici: ”Popa are o contuzie pe genunchi, acuză dureri la ligamentul colateral extern, dar sperăm să își revină. Luni vom știi cât e de grav”.

Cu cele trei puncte de astăzi, echipa antrenată de Alexandru Pelici face un salt în clasament pe poziția a 12-a cu 22 de puncte.

Articole recente

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Unibet
Multidiet
Get's bet