Antrenorul Cosmin Petrescu a oferit pentru site-ul nostru oficial concluziile sale după partida pierdută miercuri în deplasare, 1-4 la U Craiova 1948.

”Trebuie să recunoaștem că nu este tocmai începutul de campionat la care ne-am așteptat și pe care ni l-am fi dorit. Spun asta chiar dacă am întâlnit un adversar mult mai experimentat decât noi, lucru vizibil în momentele-cheie ale jocului. Cu toate acestea, consider că a fost un joc frumos, cu ritm bun, goluri multe și spectaculoase, dar din păcate ele au fost marcate în poarta noastră. Din punctul meu de vedere, diferența de rezultat este puțin cam mare, raportat la realitatea din teren. Desigur, înfrângerea tot înfrângere rămâne, indiferent de diferența de pe tabelă. Chiar dacă golurile au fost spectaculoase, trebuia să fim mai agresivi în zonele respective și să nu dăm posibilitatea adversarului să șuteze la poartă. Dar, și astfel de partide, cu astfel de momente, fac parte din procesul nostru de maturizare și dezvoltare fotbalistică. Suntem la început de drum, de proiect, încercăm să practicăm un fotbal frumos, ofensiv, cu posesie prelungită începând de la portar și cu pressing avansat. Sunt principii de bază în cadrul echipei de la care încercăm să nu ne abatem, indiferent de locul de disputare a meciurilor sau de adversari. Însă pentru toate acestea este nevoie de timp, de răbdare din partea tuturor celor implicați în activitatea fotbalistică de la Ripensia. Urmează o altă partidă dificilă, la Petrolul, contra unei alte formații implicate în lupta pentru promovare. În scurtul timp avut la dispoziție, trebuie să încercăm să remediem din naivitățile defensive”, a spus ”principalul nostru”.

Următorul joc oficial va fi tot în deplasare: marți, 15 septembrie, de la ora 19:30, în runda a 3-a din L2, contra celor de la Petrolul Ploiești.

 

Articole recente

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Multidiet
Multidiet
Multidiet