După etapa a 7-a din sezonul regulat al Ligii Elitelor, echipa noastră Under 19 rămâne pe podium. Roș-galbenii de la această categorie au remizat duminică, 2-2 pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, deși au fost conduși cu 1-0, respectiv 2-1. Golurile au fost marcate de Degău (minutul 19) și Colțiș (minutul 90), iar în urma acumulării acestui punct, Ripensia este pe locul 3, cu 14 puncte din șase meciuri. Este foarte important de precizat că ”Ripi” este singura formație de la U19 care încă nu a pierdut în acest sezon.

La U17, rămânem mai departe fără punct, după ce juniorii noștri de la această categorie au cedat contra craiovenilor duminică, 0-2.

În această săptămână, cele două formații ale noastre din Liga Elitelor vor avea un program foarte încărcat. Miercuri, 11 noiembrie, ele vor juca restanțele cu FK Csikszereda, pe terenul ciucanilor. Apoi, sâmbătă, urmează o altă ”dublă” în deplasare, în etapa a 8-a, la Academia de Fotbal Gică Popescu.

Articole recente

Glissando
Almira
Alvogen Labormed
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Restart Energy
Constructim
Hotel Muntele mic
Hotel Poiana Mărului
Multidiet
Multidiet
Multidiet