Ripensia a scos cel de-al doilea punct în deplasare din acest sezon, după ce a consemnat un 0-0 la Râmnicu Vâlcea, contra celor de la CSC 1599 Șelimbăr, în etapa a 12-a din Liga 2.

Tehnicienii noștri au fost nevoiți să efectueze o serie de modificări, după accidentările lui Piftor, Ene și Gavra, nici Vidrăsan nefiind refăcut în timp util. Chiar și așa, primele șanse i-au aparținut lui Ripi. Folosit ca vârf, Zimța a trimis peste poartă de la 25 de metri, în minutul 2, iar șutul lui Gladun de la 16 metri a fost prins de portar. Gazdele au preluat apoi inițiativa. Cîrstean a nimerit transversala în minutul 11, din șase metri. Gele a trimis puternic de la 30 de metri în minutul 26, dar Toroc a respins, mingea lovind și bara. Sibienii au avut apoi o mare ocazie în minutul 38, când Toroc a respins reluarea cu capul a lui Gele, din minutul 38.  Înainte de această fază, Mogoș a reluat de la 22 de metri, însă peste transversală.

După pauză, Ripensia a reușit să o țină pe Șelimbăr mult timp departe de buturi. Abia în ultimul sfert de oră au izbutit amfitrionii să creeze pericol real. În minutul 71, Toroc a deturnat o reluare cu capul, din 10 netri, pentru ca în minutul 81 un jucător al Șelimbărului să reia din foarfecă, pe lângă poartă. În prelungiri, Stoica, proaspăt intrat, a fost aproape de a da lovitura, dar șutul său din 17 metri a fost prins de portarul advers.

Ripensia: Toroc-Zamfirescu, Lalic, Fridrich, Gladun-Călin (min. 90+2, D. Ciurel), Stoi, Morariu (min. 90+2, Bobocea)-Sofran (min. 80, Stoica), Zimța (min. 90+2, Zetu), Mogoș (min. 70, Macrițchii)

 

La final, antrenorul Iulian Muntean ne-a declarat: ”Este un punct foarte important în economia clasamentului, un egal obținut cu multă muncă și cu efort. Eu spun că este un punct meritat, îi felicit pe această cale pe băieți pentru dăruire. Să recunoaștem că am avut și noroc, Șelimbărul având câteva ocazii foarte mari în prima repriză, dar, aceste ocazii au venit pe fondul neatenției unor jucători de la noi. În partea a doua am echilibrat jocul, Șelimbărul n-a mai fost periculoasă, exceptând o ocazie pe final de partidă. Am avut câteva situații de a marca prin Gladun, Mogos, Morariu sau Zimța, dar nu am avut claritate. Iar când am șutat la poartă, nu am fost foarte preciși. Este bine că avem două meciuri la rând fără gol primit și că am reușit să rezolvăm ezitările noastre de la fazele fixe. Scorul este bun și în condițiile în care am avut o serie de absenți, iar pe bancă am avut doar doi jucători născuți înainte de 2003. Pe final, vreau să îi urez succes lui Ianis Mihart la acțiunea la care va participa la națională, din păcate contextul partidei a făcut ca să nu-l mai introduc pe finalul jocului de azi”

 

Articole recente

Almira
Lagradia
Mewi
ILA Vorhaben
Casa de la Rosa
Ducodan
Cottontex
Dribling
Auto Vic
DI&SI PANIF
Restart Energy
Multidiet
Multidiet
Multidiet
Profal Industry
Signal