Astăzi, la Biled, în cadrul ultimei etape a a Ligii a 4-a, roș-galbenii se deplasează la Biled, acolo unde vor da piept cu ocupanta locului 9 în clasament. La mare luptă pentru câștigarea campionatului cu Voința Mașloc, trupă ce evoluează, de la aceeași oră, la Sânnicolau Mare, „Ripi” trebuie să câștige astăzi pentru a mai putea spera la obținerea unui loc la barajul pentru promovare. De la fața locului, în timp real, cei care nu pot fi alături de roș-galbeni în această deplasare, vor fi ținuți la curent cu cele întâmplate pe gazon.
Ripensia: Rădulescu - Luca, Apro, Hecsko, Toma - Popa, Briciu, Francescu, Nanu - Zaluschi - Mediop. Rezerve: Ciui - Popescu, Petrișor, Stancu, Stoi, Ștreangă, Ungureanu. Biled: Bogdan - Berbece, Drăguș, Martinov, Stroe, Nemițanu, Al. Marincu, Paulevici, Meltiș, Costândana, Mihalache. Rezerve: Butoi, Tomescu, Ad. Marincu, Frenț, Brustureanu. Final de joc! Mașloc încheie la egalitate la Sânnicolau Mare, iar „Ripi” câștigă campionatul. Greu, ce-i drept, cu un joc ce a lăsat de dorit în ultimele etape.
Minutul 88. Mediop, purtat pe brațe de câțiva colegi de echipă. Accidentarea pare serioasă.
Minutul 85. Ștreangă intră în locul lui Mediop, care iese accidentat după un duel cu un fundaș advers.
Minutul 81. Stoi intră în locul lui Francescu.
Minutul 76. GOOOOOL RIPI!!! Nanu obține un penalty, iar Mediop transformă.
Minutul 75. O nouă ocazie mare pentru Mediop. Bogdan respinge în corner șutul puternic al senegalezului.
Minutul 72. Cartonaș galben pentru Ungureanu.
Minutul 67. Mediop primește o pasă excelentă de la Popa, driblează portarul și trimite incredibil peste poartă.
Minutul 66. Frenț intră în locul lui Berbece.
Minutul 60. Marincu îl înlocuiește pe Costândana.
Minutul 55. Intră Petrișor și Ungureanu. Sunt înlocuiți Luca și Zaluschi. A început a doua repriză. Pauză la Biled.
Minutul 43. Lovitură liberă trimisă de Apro dela 25 de metri, iar Bogdan scoate de lângă bara laterală. Șansă bună pentru roș-galbeni și la cornerul rezultat.
Minutul 34. Cartonaș galben pentru Francescu.
Minutul 28. Ai noștri continuă atacurile la poarta lui Bogdan.
Minutul 22. 1-0 pentru Ripensia!!! Mediop, din pasa lui Nanu, îndeplinește formalitatea și împinge mingea în poarta goală.
Minutul 21. Ocazie mare pentru Ripi, Popa nu reușește să împngă mingea în poartă din 3 metri.
Minutul 19. Ripi presează tot mai mult poarta adversă.
Minutul 15. Mediop îi așează o minge lui Nanu, acesta scapă singur în partea stângă, însă șutul său trece puțin pe lângă.
Minutul 12. Bogdan are o intervenție excelentă la o centrală in gura porții trimisă de Popa.
Minutul 10. Un al doilea șut, puțin mai periculos, trimis de Francescu.
Minutul 8. Botaș îl avertizează cu „galben” pe Mediop. Complet gratuit.
Minutul 3. Un prim șut spre poarta lui Bogdan, expediat de Zaluschi. Mult deasupra însă. A început partida cu o mică întârziere.
Foto: Cosmin Dan






















